marți, 29 iunie 2010

Remember.






Imi voi aminti mereu de tine.De cum a inceput totul.28 octombrie 2009...in parcul din fata teatrului de papusi.Incepuse sa fie frig si se apropia iarna...ce urat imi era anotimpul asta.Frig,rece,fara amintiri.Dar tu ai schimbat totul.Tu m-ai schimbat cu totul.Viata,gandurile,sentimentele.Pe 4 martie ne-am despartit.Pe 4 iunie ne-am impacat.Dar...in curand tu vei pleca.Mai repede decat imi puteam inchipui.Plecarea mea definitiva va mai dura cateva luni.Imi doresc sa nu incep clasa a 11a in liceu ala.Nu imi pot imagina cum e fara tine acolo.Fiecare coltisor imi aminteste de tine.De noi.Mereu e mai greu pentru cei care raman...simt un gol in mine.Acelasi gol pe care tu candva l-ai acoperit.Nu imi ramane sa ma bucur decat de ultimele saptamani alaturi de tine.Ultimele saptamani in care te voi putea simti cu totul aproape de mine.
Acelasi timp,aceleasi locuri doar ca fara tine.
Imi e dor de iarna!Paradis ce se va prabusi...


Ramas bun:)!Si sper ca pe viitor cand ne vom regasi,sa fii acelasi.

vineri, 5 martie 2010

Decembrie.

Play->


Povestea noastra s-a terminat inainte de a incepe.Nu stiu cum sa incep...nu stiu care e inceputul.Si refuz sa cred ca asta e sfarsitul.
Am avut o saptamana de cosmar...intelegi?Unul dintre cei mai buni prieteni de ai mei a murit dupa ce a stat in coma in 2 saptamani.Vroiam acum sa scriu despre tine si despre cum mi-ai schimbat tu mie viata...dar azi ai pus punct,inainte sa inceapa ceva cu adevarat.Macar daca...in fine.
Cat de mult mi-as dori sa nu fi facut greseala asta...ca lucrurile sa fie ca anul trecut.Imi dai impresia ca a fost ca o pedeapsa in urma raspunsului meu de acum un an.Tu nu intelegi...nu ai cum!Tii minte cand mi-ai spus ca vrei sa incerci sa faci parte din acea categorie a oamenilor care ma cunosc cu adevarat?Nu...nu tii minte deloc.Mi-am amimtit ca tu ai probleme cu memoria.Uneori intentionat.
Trebuia uneori sa repet un lucru de 3 ori ca sa tii minte.Dar tot vina mea a fost.tu ai incercat "sa fii ok"...cum mi-ai zis.Facand ce mai exact?Asteptam mereu cate un raspuns de la tine cu oreleeee;as fi preferat sa vorbesc cu peretii din camera asta.A fost un chin.Ne vedeam atat de rar...uneori imi era atat de dor de tine!Plus ideea celor 4 luni!
Dupa cum spuneam.Mi-ai calcat in picioare rabdarea,nervii,sentimentele,increderea,tot.Nu ti-a pasat.
Si te rog sa nu ma minti.Te pot simti.INCA!Atunci cand iti este bine,cand iti este rau.Cand esti trist sau fericit.Cand te gandesti la mine...sau la ea.Cand minti si cand spui adevarul!Cand iti pasa si cand nu ai chef sa ma asculti.
Simt atunci cand trebuie sa primesc un mesaj sau telefon de la tine.Te simt firai a dracului...
Si imi va fi nespus de greu sa te uit.Ce ironic esti..."ramanem prieteni buni".Esti sigur ca stii ce inseamna si asta?Esti sigur ca ma vei putea asculta mereu?
Ma trezeam cu zambetul pe buze,cu gandul la tine.Te visam.Mereu erai in mintea mea.Mi-a fost greu sa recunosc asta...si imi e.Sunt rece...distanta.Greu recunosc ceea ce simt.
Imi e dor de tine...de mainile tale,de zambetul tau,vocea ta...Recunosc mi-e dor!Mi-e dor de zambetul tau cald de copil,de povestile noastre,mirosul tau,de imbratisarea ta care uneori era sufocanta.De fapt...mi-e dor de tine.Iar vocea ta...ce taios e acum pentru mine acel sunet,parca la fiecare incercare de a reface acea clipa uit ca traiesc,ma sufoc,ma doare..te-am pierdut.Am ajuns sa tresar la fiecare persoana care trece pe strada si...seamana cu tine.Dar nu esti tu.Niciodata.Nimeni nu e ca tine.
A fost o alegere buna sa dispar o perioada din peisaj.Deja sunt 5 zile si...niciun semn.Era de asteptat;si atunci cand eram impreuna uitai de lucrurile importante.Chiar uitai?...
Ai plecat atunci cand aveam nevoie de tine,atunci cand am inceput sa ma obisnuiesc cu gandul ca esti al meu,atunci cand zambeam cu intreg corpul pentru ca eram fericita ca te pot privi..dar ai plecat si-ai luat cu tine fericirea mea-pacat pentru ca o vreau inapoi.Mi-e dor de plimbarile noastre prin frigul de decembrie care devenea vara ori de cate ori imi zambeai.
Da.Tu esti acela care imi provoaca durere fara ca sa sti,tu esti acela cu care ii compar pe toti.
A ramas doar dorul tau toxic pe care il regret zi de zi.
Dar o sa imi treaca.La fel de usor cum ti-a trecut si tie!Si trece iarna.Si o data cu ea,va trece tot.Tu,amintirea ta,fragmente din timp ce se vor rataci fara a realiza daca au existat vreodata...nu vreau!


P.s:Afara ploua...ca in seara aia.Nu iti cer sa iti amintesti.E prea mult pentru tine.

luni, 23 noiembrie 2009

Tic tac.

Si uite cum timpul zboara,zboara,zboara si uite asa "a mai zburat un an" din viata mea.Inainte de miercurea asta ar fi o idee daca as face o lista cu realizarile de anul trecut si pana acum.Chestia asta iti ridica moralul.Si uite asa am deja jumatate de pagina plina...cine ar fi crezut...am mai crescut un an.
Sunt rupta de oboseala.Tocmai ce mi-am adus aminte ca mai am si eu un blog ce in ultima vreme devenise destul de colindat.De ce?Din cauza starii mele depresive si din cauza ca va regaseati in ce spuneam aici sau...?Acum iar s-a asezat praful si o groaza de panze.
Dar daca v-as spune ca totul e ok si nu am mai avut niciun "eveniment"stare/gand negativ...nimic din toate astea nu au mai aparut in viata mea in ultima vreme?Sa zicem ca am fost destul de preocupata.Atat de preocupata,incat seara cadeam cu capul pe perna si cineva ma fura atat de repede,incat nici nu ai fi avut timp sa imi vezi ochii care...de data asta sclipeau de liniste si bucurie.
Gaura din pieptul meu s-a acoperit;iar ca totul sa fie mai frumos e ca si cum nici nu ar fi fost acolo.Nicio cicatrice:|.Uneori imi e frica sa nu reapara.
Dar sunt vindecata.Iar asta se datoareaza si LUI:).Un altfel de "lui".
Si vin sarbatorile vin...pam pam.Ce e cel mai tare.E primul an in care stiam cu doua luni inainte ce voi face de sarbatori,totul fiind pus la cale pana la cel mai mic amanunt.
Iar acum...ca tocmai mi-a trecut raceala...ma duc sa infulec o inghetata:>
Era vorba aia..."las ca vine el vara...nu tactu.VARA."
Apropo...intrebarea este...eu pentru cine votez?!:-O

Happy b-day bT:).

vineri, 16 octombrie 2009

Leapsa.Part 2.

Niciodata nu as putea sa..

1. renunt la dans
2. renunt la teatru
3. renunt la Ipod.
4. renunt la vise.[pe care ma chinui sa le pun pe picioare de la 6 ani...]
5. renunt la TOT.
6. traiesc fara Muzica.
7. renunt la orgoliu...
8. renunt la ideea de a pleca in BUCURESTI SAU CLUJ.
9. renunt la habar nu mai am ce.

Leapsa de la-> http://jeuneconcept.blogspot.com/

Si merge catre...http://urmeazativisul.blogspot.com/

Si...

http://copiluratacit.blogspot.com/


Iar de acum sa nu imi mai dati pentru ca nu voi mai transmite.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

10 Octombrie 2009.

In ochii mei a inceput sa se citeasca rautatea.Sufletul ramane rece la fiecare lacrima ce curge pe obrazul cuiva,nu mai sar in ajutorul nimanui si nicio vorba buna nu ma face sa ma schimb.
Singurul soc la care inima mea era in stare sa retraiasca ceea ce a fost candva era numele lui.Singura modalitate ca cineva sa ma raneasca era sa rosteasca numele lui.Cand cineva ii spunea numele,inconstient,ma strangeam si ma ghemuiam in mine incercand sa opresc bataile inimii,sufletul care se chinuia sa renasca,sa treaca peste durerile gaurii ce l-au nenorocit.Cum ramane cu nemurirea sufletului...?Imi acopeream urechile refuzand reproducerea numelui sau ca un ecou in capul meu.Pentru o fractiune de secunda,resimteam fiecare cuvant pe care mi-l spunea in trecut.Ochii incepeau sa imi arda si simteam deja cum ceva mi inunda.Am incercat sa deschid ochii dar vedeam totul in ceata,neclar;apoi ceva rece,facea ca obrajii mei sa ma usture cumplit.Erau ca niste bucati de sticla ce ma zgariau,in urma lor lasand ceva cu un gust amar.Incepuse sa mi se faca iar frig...insa intr-un mod ciudat ma obisnuisem ca sa suport si asta.Ma obisnuisem ca nimeni sa nu fie acolo sa-mi incalzeasca sufletul.Astfel,imi repetam intruna..."Pot sa merg mai departe" "O sa supravietuiesc".Nu merita nimeni ca din cauza lui,eu sa fac ceva necugetat.Si totusi,nu m-am gandit niciodata la cum voi muri sau unde.Intr-un loc drag …nu am unul momentan.Insa in niciun caz nu o voi face pentru el.
Dupa cum vezi,viata mea continua.Mai mult sau mai putin greu…lucruri nesemnificative.
Sunt in stare oricand sa reiau totul de la 0,pentru a sterge tot ceea ce a fost.Insa de data asta definitiv.Curand…:)
Si lucrurile pe care ti le-am aruncat ca o piatra in suflet…ultima data.A fost replica la ceea ce mi-ai facut tu,atunci cand te iubeam cel mai mult.

miercuri, 7 octombrie 2009

7 Octombrie.2009.Lupta continua.



Azi a fost una dintre acele zile in care sunt complet absenta.Rece.In care oricine ar incerca sa ma aduca cu picioarele pe pamant nu reuseste.Corpul era prezent.Gandul si sufletul zburau undeva departe.O zi in care am simtit nevoia sa fiu invizibila,sa fiu eu cu mine.Fara sa vad oameni in jurul meu.O zi in care nu se citeste nimic in privirea mea.Era gol,pustiu,ca un robot care respecta comenzi doar de dragul de a...nu stiu.Pentru altii poate.Unii chiar nu merita sa ma vada asa.Rareori cand ma las cuprinsa de starea de halucinatie.Nimeni nu trebuie sa stie ce se intampla cu mine.La ce ar ajuta sa ma plang?Insa...cu toate astea,reactionam agresiv la fiecare cuvant care mi se adresa.Raspunsuri seci,reci,distante.Astfel incat,persoana de langa mine simtea zidul creat si se lasa pagubasa in ceea ce priveste conversatia cu mine.
Cu doua seri inainte,nu am putut sa adorm.Simteam nevoia sa ma descarc si cum nimeni nu era cu mine acolo,mi-am pus capul in perna ca si cum as fi vrut sa ma sufoc.Era cumplit,aveam senzatia ca mi se facuse o gaura imensa in piept si mi se extirpasera organele vitale,lasand rani deschise care continuau sa pulseze si sa sangereze in ciuda trecerii timpului.Inima iar o lua razna si totusi ma chinuiam sa respir ,iar capul mi se invartea ca si cum eforturile mele nu duceau nicaieri.M-am ghemuit in interior imbratisandu-mi coastele pentru a-mi tine toate partile corpului la un loc.Imi cautam amorteala,negarea,dar ma evita.Si daca asta chiar e prezentul meu?...
Deja nu puteam sa mai deschid ochii si sa vad lumina din camera cealalta .Capul imi era greu,si m-am prabusit la loc pe perna oftand si lasand somnul sa ma cuprinda.
Deja nu mai simteam durerea.Amortisem si ma obisnuisem cu ea.Cu toate acestea am aflat ca pot supravietui.Eram vie,simteam durerea,durerea imi radia afara din piept trimitand valuri de suferinta in membre si spre cap ,dar era suportabila. Puteam sa traiesc cu asta.Deja ma obisnuisem cu crizele prin care treceam cel putin o data pe saptamana.Nu simteam ca durerea s-ar fi diminuat cu timpul, ci ca devenisem suficient de puternica ca sa o pot suporta.Facea parte din viata mea.
Pierderile isi spun cuvantul.Iar timpul nu sterge tot,uneori nici macar nu cicatrizeaza.
Nici macar nu asteptam sa vad ce urma a doua zi dimineata.Stiam ca vor fi aceleasi ore lungi si interminabile cu gandurile si intrebarile ce imi umbla prin cap.Stiam ca din nou,va trebui sa mai treaca o zi pentru a fi aproape de viitorul meu si de plecarea mea din oras.

duminică, 4 octombrie 2009

4 octombrie 2009-seara inaintea visului




Ok...am scapat in sfarsit de "cosmarurile" din timpul noptii,de visele in care cineva ma tinea de mana fara ca sa fie vazut/vazuta de ochii celor din jur,cineva care non stop ma ajuta
sa aleg varianta si calea cea buna,care ma ajuta sa ies din toate belelele in care eu ma bag cu foarte multa usurinta.Si am sa va zic ceva...:|ma simteam bine,protejata si in siguranta fara ca macar sa stiu cine era.Dupa voce,era un el...din pacate niciodata nu reuseam sa ii vad chipul,dar ma uitam la mana si era tinuta strans intotdeauna.Nu reuseam sa ma eliberez si imi doream asta cu disperare!Cand incercam sa intreb cine e,nu reuseam niciodata...intervenea ceva.La un moment dat,incepusem sa simt cum inima mi se umfla de parca avea de gand sa imi sparga coastele.Imi umplea pieptul si parca imi bloca gatul,asa ca nu mai puteam vorbi.Simteam suspansul,bucuria,andrenalina si cum inima plesnea si imi pulsa sangele in tot corpul.
Urmatoarea zi,visul din nou disparuse.Insa visasem un curcubeu.Ciudatenia?Ziua urmatoare vazusem curcubeul pe cer.Am ramas socata,cu toate ca nu e prima oara cand la mine visele [din timpul noptii] devin realitate.Parca imi amortise limba,aveam un nod in gat si simteam cu ma injunghia ceva in suflet.De neexplicat.
Dupa acea zi,nu am mai visat nimic.Nici chiar ieri...poate in seara asta.Intr-un mod ciudat de a o spune,as vrea sa revina sa am din nou acel sentiment de siguranta.Promit sa nu mai caut de data asta raspunsuri...Mi-a intrat pe sub piele si a devenit ca un drog.In fiecare seara inchid ochii si imi spun "in seara asta da."
Cred ca am gresit ca am povestit visul.Poate trebuia sa ramana secretul nostru.
Macar eram preocupata sa ma gandesc la "ingerul pazitor" in loc sa ma gandesc la gaurile din suflet;macar nu mai eram atenta la toate detaliile din jurul meu,timpul trecea repede si nu stiam cum sa inchid mai repede ochii.Iar m-am agatat de o tampenie:|...
Cine a zis ca noi fetele suntem complicate,a avut dreptate...de data asta nu stiu ce sa fac.Am dat-o-n bara?:-s




P.S
Uite o piesa dupa care eu mor:)